vineri, 1 iulie 2022

XLVII-a ediție a Festivalului internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” (3–9 iulie 2022)

 

După doi ani de întrerupere, în perioada 3–9 iulie 2022, Centrul pentru Arte și Cultură „Carmen Saeculare” organizează cea de a XLVII-a ediție a Festivalului internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț, finanțator Consiliul Județean Neamț. Vor fi șapte seri pline cu muzică de cea mai înaltă calitate, organizatorii căutând să satisfacă un număr cât mai mare de auditori. Publicul nemțean va putea audia muzică camerală, simfonică, de jazz, tango, muzică electronică, iar seara finală va aparține operetei, invitați fiind muzicienii de la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București.

Ca noutate, la Vacanțe Muzicale vor răsuna pentru prima dată cântece lăutărești. Deja celebrul Mihai Bogdan Simion va urca pe scena festivalului, alături de trupa „Lăutarii de mătase”, venind cu un întreg program de muzică lăutărească veritabilă.

În cadrul Vacanțelor de anul acesta se va desfășura, în perioada 3–7 iulie, master-classul de compoziție. Ultima data când acest curs de măiestrie a mai figurat în programul Vacanțelor Muzicale a fost la finalul anilor ’80. Acum, zece studenți ai instituțiilor de învățământ muzical superior din țară vor participa la cursul de compoziție, avându-i drept mentori pe dr. Diana Rotaru (București), dr. Alexandru Ștefan Murariu (Cluj) și dr. Irinel Anghel (București).

De asemenea, tot în cadrul ediției curente, cincisprezece elevi din Republica Moldova vor participa la Tabăra estivală de pictură, îndrumători fiindu-le artiștii plastici Radu Macavei și Cristian Bistriceanu, profesori în cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț.

Invitat de onoare la ediția a XLVII-a va fi domnul Mădălin Voicu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii. Fiu al celebrului violonist Ion Voicu, Mădălin Voicu, în calitate de dirijor și violonist, a făcut la rândul său carieră artistică, fiind apreciat drept un muzician valoros.

În program:

Duminică, 3 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

CONCERT SIMFONIC
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” Chișinău, Republica Moldova
Dirijor, Mihail Agafiţa
Solist, Silvio Rossomando – saxofon (Italia)

Luni, 4 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

TANGO SIMFONIC
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu Dirijor, Cristian Lupeș
Solistă, Analia Selis (Argentina)


Marți, 5 iulie 2022 – Sala “Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:00

PORTRET DE ARTIST NEMȚEAN Solistă, soprana Alexandra Grigoraș (Italia)
La pian, Mihaela Spiridon

Marți, 5 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

SEARA DE MUZICĂ VECHE
Bogdan Mihai Simion şi Lăutarii de mătase


Miercuri 6 iulie 2022 – Sala “Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:00

VIOLA FANTASIA
Soliști, Lucian Morariu – violă
Viniciu Moroianu – pian

Miercuri, 6 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

SEARĂ DE BLUES – BLUE DROPS
Soliști, Berti Barbera și Nicu Patoi

Joi, 7 iulie 2022 – Sala “Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:00 ROMANIA

UNIVERSALIS Soliști, Diana Jipa – vioară Ștefan Doniga – pian

Joi, 7 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

SEARA MUZICII DE CAMERĂ ATHENAEUM BRASS QUINTET

Vineri, 8 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

DACIKA Symphonic

Sâmbătă 9 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00 

GALĂ DE OPERETĂ Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” București Solistă, soprana Bianca Ionescu

Sponsorul principal al Vacanțelor Muzicale, ediția anului 2022, este POP COLA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu